Kolumbo, un vulcan subacvatic situat în largul insulei greceşti Santorini care nu a înregistrat nicio activitate timp de aproape 400 de ani, dă semne de trezire.
O cameră magmatică nedetectată anterior se umple treptat cu materie topită, ceea ce i-a determinat pe cercetători să recomande monitorizarea în timp real a vulcanului.
Ultima dată când vulcanul Kolumbo a erupt în 1650, iar atunci au murit 70 de persoane, însă impactul unei erupţii echivalente din prezent ar putea fi mult mai mare în contextul creşterii populaţiei şi a activităţilor turistice pe insula Santorini.
Kolumbo aparţine familiei de vulcani extrem de explozivi, capabili să expulzeze în atmosferă o coloană de până câteva zeci de kilometri înălţime.
De asemenea, ar putea să declanşeze un tsunami, o perspectivă deosebit de periculoasă.
Cu ajutorul unei noi tehnici imagistice asemănătoare unei ecografii medicale, Kajetan Chrapkiewicz, de la Imperial College London, şi colegii săi au observat materia topită adunându-se la aproximativ 3,2 kilometri sub vulcan.
Concluziile lor sugerează că, deşi o erupţie nu este iminentă, vulcanul reprezintă o ameninţare serioasă.
Un alt grup de oameni de ştiinţă aflaţi la bordul navei de cercetare Joides Resolution forează în sedimentele din jurul Kolumbo pentru a reconstrui istoria erupţiilor sale din ultimele câteva milioane de ani, potrivit Theguardian.
Printre altele, cercetătorii speră să înţeleagă legăturile dintre cutremurele şi vulcanii din această regiune şi să analizeze influenţa schimbării nivelului mării asupra amplorii şi frecvenţei erupţiilor.